„Unde se află capul lui Mihai Viteazul?”, „Unde e îngropat trupul lui Mihai Viteazul?”, iată întrebări la care oricine poate răspunde mai repede și mai ușor decât la interogația „Unde se găsesc ctitoriile lui Mihai Viteazul?”. De ce? Poate pentru că moartea tragică a bravului domnitor care a unificat întâia oară provinciile românești la 1600 a marcat pentru totdeauna mentalul colectiv sau pentru că gustul nostru pentru faptul senzațional e, în general, mai dezvoltat decât cel pentru actul cultural…, dar mai ales pentru că includerea unui lăcaș de cult pe lista monumentelor istorice sub un cod oficial nu înseamnă și transformarea lui automată în obiectiv turistic popular.
Astfel, deși figurează sub codul LMI CJ-II-m-B-07691 pe lista monumentelor istorice (2010), 
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Lujerdiu (comuna Cornești, județul Cluj), una dintre puținele ctitorii din Ardeal atribuite lui Mihai Viteazul, nu este, în prezent, decât o Cenușăreasă a moștenirii noastre spirituale, care așteaptă, în rochia ei de tencuială ponosită datând de la ultima reabilitare din anii comunismului, să fie transformată în perlă a patrimoniului cultural românesc.
Biserica are acest potențial, fiind ridicată din piatră trainică în jurul anului 1600, în formă de corabie ce amintește nu doar de călătoria lui Noe pe apele potopului, ci și de călătoria lui Mihai Viteazul pe pământurile Transilvaniei, din care primise în stăpânire de la Sigismund Báthory „cinci sate în comitatul Solnoc-Dăbâca, pe Valea Lujerdiului și a Lonei, satul Mănărade (lângă Blaj), satul și castelul Buia (la sud de Mediaș), de care țineau cam 30 de alte sate” (Ioan-Aurel Pop, Mihai Viteazul și Transilvania, în Istoria Transilvaniei, vol. II, p. 93).
Biserica e, deci, cu adevărat specială, numărându-se printre cele doar patru ctitorii din Transilvania ale voievodului, după cum o semnalează și istoricii: „În Ardeal, în afară de lăcașul de la Alba Iulia […], el a ridicat, în timpul scurtei sale stăpâniri, încă trei biserici, una la Ocna Sibiului, alta în satul Lușărdea, în județul Someșului, cea de-a treia în marginea de miazăzi a cetății Făgărașului” (Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, p. 304).
Așadar, avem în județul Cluj o urmă neprețuită a trecerii lui Mihai Vodă prin Ardealul pe care, după cum însuși mărturisea, l-a luat, punându-și în joc viața. E un dar spiritual inestimabil căruia ne dorim să-i redăm strălucirea pe care a avut-o cândva și pe care merită să o redobândească.
„M-am apucat să ridic această mare greutate cu această țară săracă a noastră”, scria domnitorul la 1595 despre sacrificiile sale în slujba credinței creștine. În 2021, ne apucăm să ridicăm și noi din uitare ctitoria lui cu aceeași țară, mai puțin săracă, dar, cu siguranță, nu mai puțin darnică.
Să ne unim forțele pentru Biserica lui Mihai!
Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit est laborum. Aenaen massa, Cum soolis natoque penatibus et magnis dis parturient montes nascetur ridiculus mus
Syrian Refugee Crisis
Donate to our Good Causes
Education to Every Child
Korian Flood Crisis
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Pellentesque ac arcu aliquet sem varius interdum vel quis odio. Nulla adipiscing ipsum sit amet neque egestas sagittis.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Pellentesque ac arcu aliquet sem varius interdum vel quis odio. Nulla adipiscing ipsum sit amet neque egestas sagittis.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Pellentesque ac arcu aliquet sem varius interdum vel quis odio. Nulla adipiscing ipsum sit amet neque egestas sagittis.
Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit est laborum. Aenaen massa, Cum soolis natoque penatibus et magnis dis parturient montes nascetur ridiculus mus
